Romanian Community Coalition, cea mai larga organizatie a romanilor din Statele Unite, a trimis pe data de 12 iunie 2014 o solicitare presedintilor tuturor partidelor parlamentare din Romania sa semneze un "Angajament pentru combaterea coruptiei", prin care sa se angajeze in fata electoratului roman si a partenerilor occidentali ca partidul pe care-l reprezinta este hotarat sa sprijine lupte impotriva coruptiei.
"Solicitarea adresata liderilor partidelor parlamentare de a semna un astfel de angajament pentru combaterea coruptiei este o practica des intalnita in democratiile occidentale, unde alegetorii le cer alesilor sa se angajeze public sa faca anumite lucruri pentru popor", a comentat aceasta initiativa Pr. Chris Terhes, presedintele Romanian Community Coalition.
"Facem un apel pe aceasta cale presei, societatii civile din Romania si romanilor, indiferent unde s-ar afla, sa se alature si sa sprijine aceasta initiativa civica", a spus pr. Terhes.
Cei care doresc pot sprijini acest demers printr-o semnatura electronica la adresa: PETITIE: Solicita partidelor parlamentare sa semneze "Angajamentul pentru combaterea coruptiei"
Angajamentul in format PDF poate fi descarcat aici: Angajament Pentru Combaterea Coruptiei.
Angajamentul a fost trimis catre:
Domnul Victor Ponta, presedinte PSD
Domnul Gabriel Oprea, presedinte UNPR
Domnul Klaus Iohannis, presedinte interimar PNL
Domnul Vasile Blaga, presedinte PDL
Doamna Simona Man, presedinte PPDD
Domnul Kelemer Hunor, presedinte UDMR
Domnul Daniel Constantin, presedinte PC
Doamna Elena Udrea, presedinte PMP
Domnul Mihai Razvan Ungureanu, presedinte FC
Domnul Mihail Neamtu, presedinte PNR
Angajament Pentru Combaterea Coruptiei
Partidul ___________________________________________________________
Se angajeaza in fata electoratului roman din Romania si din diaspora ca:
1. Va sustine si vota, pana pe data de 1 iulie 2014, modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor si al Senatului astfel incat:
Votul pentru aprobarea retinerii, arestarii preventive si perchezitiei in cazul parlamentarilor, sau a cererilor de aprobare a urmaririi penale a parlamentarilor ministri sau fosti ministri, sa se faca electronic si in termen de 48 de ore de la data primirii de catre Parlament a solicitarii procurorilor venite prin Ministerul Justitiei.
2. Se angajeaza politic ca toti parlamentarii grupului sa voteze la vedere atat in Comisia juridica cat si in Plen pentru cererile mentionate la punctul 1. Respingerea cererilor procurorilor echivaleaza cu o
imunitate de facto care le permite parlamentarilor sa nu mai raspunda in fata legii ca toti ceilalti cetateni.
3. Va vota la vedere, electronic, si dupa o dezbatere publica orice proiect de lege care are legatura cu lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate.
4. Se va opune si va vota impotriva oricaror initiative legislative:
- care reduc atributiile institutiilor de lupta impotriva coruptiei, a criminalitatii economice si a crimei organizate;
- care reduc pedepsele pentru coruptie, infractiuni economice sau de crima organizata ori care reduc termenele de prescriptie a raspunderii penale si executarii pedepselor;
- de gratiere sau amnistie a celor acuzati de infractiuni de coruptie, economice sau de crima organizata.
5. Va sustine si vota pentru initiative legislative care sprijina lupta impotriva coruptiei si criminalitatii in Romania, cu respectarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
______________________________________ _____________________
Presedinte Data