CAB - raspuns in exclusivitate pentru Romanian Community Coalition: respingem ferm orice forme de protest pe treptele acestei institutii

Share acest articol pe pagina ta de Facebook
09/17/2018

Curtea de Apel Bucuresti a transmis Romanian Community Coalition un raspuns la cele trei intrebari care i-au fost adresate in dimineata zilei de 17 septembrie 2018, dupa ce in ziua precedenta mai mult judecatori si procurori au protestat pe treptele institutiei sub pretextul ca sustin “domnia legii” si vor o justitie independenta de politic. Magistratii protestatari nu au spus nimic despre protocoale secrete cu SRI ori implicarea SRI in dosare.

Afland despre protestul "spontan" al magistratilor, zeci de cetateni s-au strans intr-un contra protest peste drum de Curtea de Apel Bucuresti, strigandu-le magistratilor protestatari "rusine, rusine sa va fie" si "fara Protocoale".

Avocata Cosmina Cerva, una dintre contra-protestatare, a spus: "Asistam la un protest neautorizat tocmai din partea celor care ar trebui sa respecte legea – adica a magistratilor. [...]

Magistratii sunt in salile de judecata, da? Aici, pe treptele Curtii de Apel, nu vedem decat niste speriati care au lucrat in baza protocoalelor ilegale si acum le este frica ca va trebui sa raspunda."

Avocatul Aurelian Pavelescu, presedintele PNTCD, a fost chiar mai dur in critici la adresa magistratilor protestatari.

"Pentru prima data in cei doi ani de cand si-au ridicat fustele in cap, magistratii impostori protestatari s-au confruntat cu vocea mea si a catorva persoane, printre care avocata Cozmina Cerva. Zece persoane i-am infruntat pe acesti derbedei, de pe trotuarul din fata Curtii de Apel Bucuresti. Langa noi, vreo suta de batausi de la #rezist!", a scris Pavelescu pe Facebook.

Judecatorul Cristi Danilet, unul dintre organizatorii protestului, a sustinut ca "protestele, in Romania, nu trebuie autorizate. [...] Cand avem o adunare in fata unei institutii publice, nu trebuie autorizare de la nimeni. [...] Noi stim legea mai bine decat stiu unii dintre... Nu avem nevoie de autorizatie pentru a sta pe scarile Curtii. Este un protest? Cu siguranta. Protestam pentru o justitie independenta, pentru eliberarea justitiei de sub parghiile politice."

Video aici: https://www.facebook.com/qmagazineromania/videos/268414864010058/

In contextul acestui circ din fata CAB, Romanian Community Coalition a adresat trei intrebari Curtii de Apel Bucuresti in baza Legii 544/2001, la care a si primit raspuns. Vom insera raspunsurile de la CAB dupa fiecare intrebare, la sfarsit postand si raspunsul oficial.

Romanian Community Coalition: "1. Daca respectivii protestatari sau organizatorii lor v-au adus la cunostinta in prealabil ca vor organiza un asemenea protest in fata institutiei dumneavoastra pe data de 16 septembrie 2018?"

Curtea de Apel Bucuresti: "1. Nici organizatorii si nici magistratii care au protestat nu au adus la cunostinta conducerii Curtii de Apel Bucuresti intentia de organizare a manifestatiei, desi ar fi fost necesar fata de potentialul de afectare a imaginii instantei noastre."

Romanian Community Coalition: "2. In caz afirmativ, data cand vi s-a adus la cunostinta organizarea protestului si copie dupa notificarea prin care vi s-a adus la cunostinta intentia de desfasurare a protestului."

Curtea de Apel Bucuresti: "2. Neexistand o notificare a Curtii de Apel Bucuresti din partea organizatorilor, drept unnare, nu va putem comunica copia unui astfel de document."

Romanian Community Coalition: "3. In lumina acestui precedent creat de catre acesti judecatori si procurori protestatari care, prin vocea judecatorului Cristi Danilet, sustin ca “nu avem nevoie de autorizatie pentru a sta pe scarile Curtii” de Apel Bucuresti, va solicitam sa ne comunicati in scris ce pozitie are Curtea de Apel Bucuresti daca de aici inainte si partile dintr-un dosar, impreuna cu familiile si prietenii lor, ori cetatenii interesati de diverse dosare pe rol sau solutionate vor incepe sa faca astfel de proteste pe scarile institutiei dumneavoastra."

Curtea de Apel Bucuresti: "3. In ceea ce priveste solicitarea dumneavoastra referitoare la pozitia pe care conducerea Curtii o adopta fata de eventuale forme de protest ale cetatenilor nemultumiti de solutiile pronuntate de judecatorii instantei, pe treptele acestei institutii, aratam ca respingem ferm orice forme de manifestare de acest gen, facand apel la respectarea principiilor de organizare si functionare ale justitiei, la mentinerea increderii cetatenilor in actul de justitie si la adoptarea unei conduite responsabile, atat de catre cetateni cat si de catre magistrati."

Romanian Community Coalition isi reitereaza pozitia ca trebuie publicate numele tuturor magistratilor protestatari astfel incat orice parte interesata sa-si poata exercita dreptul de a-i recuza.

Chris Terhes
Romanian Community Coalition

 

Comunicatul Curtii de Apel Bucuresti catre presa dupa protestul din 16 septembrie 2018