Planul lui Donald Trump pentru a face din nou America mareata. Viziune, proiecte, asteptari

Share acest articol pe pagina ta de Facebook
11/14/2016

Donald J. Trump, Presedintele ales al Statelor Unite, a publicat pe data de 10 noiembrie 2016 viziunea si planul sau de a face America "great again".

Detaliile despre planul si viziunea sa, impreuna cu alte detalii despre el si vicepresedintele ales Mike Pence, se gasesc pe site-ul www.greatagain.gov.

Planul lui Trump pentru a reface prestigiul Americii se focalizeaza pe trei paliere: securitate nationala, economie si fiscalitate, si o guvernare aflata “din nou” in slujba oamenilor.

Prezentam in continuare traducerea in romana a respectivului plan, asa cum apare el pe site-ul www.greatagain.gov.

1. Securitate Nationala (Making America Secure Again)

      a.    Aparare si securitate nationala

Statutul Americii in lume este dat de valorile, prosperitatea si forta sa. Donald Trump intelege ca o economie puternica si prospera garanteaza forta armatei, iar o armata puternica si robusta apara modul nostru de viata si roadele economiei noastre.

Dl. Trump admite ca nu putem sa luptam cu provocarile pe care le avem, in special cu amenintarile la adresa securitatii noastre, pana cand nu definim problema intr-un mod in care resursele Americii si instrumentele ei de putere pot fi folosite impotriva lor.

În acest scop, dl. Trump recunoaste amenintarea pe termen lung pe care, ideologiile radicale care directioneaza si inspira terorismul, o reprezinta la adresa natiunii noastre si a aliatilor nostri.

Administratia Trump se va angaja, prin actiuni atat imediate cat si de durata, sa contracareze amenintarile reprezentate de aceste ideologii radicale.

De asemenea, administratia Trump recunoaste amenintarile unice, catastrofale, reprezentate de armele nucleare si atacurile cibernetice.

Dl. Trump se va asigura ca triada* noastra nucleara strategica este modernizata, pentru a continua sa fie un factor eficient de descurajare, iar administratia sa va revizui si va minimiza vulnerabilitatile infrastructurii natiunii noastre fata de amenintarile cibernetice.

* - "triada nucleara stratefica" se refera la modul de lansare al bombelor atomice strategice, care se poate face de pe bombardiere strategice, rachete intercontinentale balistice sau submarine nucleare.

Dl. Trump va fi un comandant al fortelor armate puternic, potrivit pentru barbatii si femeile noastre in uniforma. Acesta se va asigura ca sacrificiul lor va fi facut numai in operatiuni care protejeaza interesele poporului american si ale aliatilor nostri, precum si ca serviciul lor in slujba tarii va fi onorat ca atare, odata ce acestia intra in randurile veteranilor.

      b.    Reforma emigratiei si construirea "zidului"

"In cativa ani, cand vom fi indeplinit toate obiectivele pe care le avem in aplicarea legii - si cu adevarat vom fi oprit imigratia ilegala, inclusiv prin construirea unui zid mare, precum si atunci cand vom fi stabilit un nou sistem de imigratie legala - atunci si numai atunci vom fi in pozitia sa luam in considerare gasirea unei solutii corespunzatoare fata de cei care raman in tara. Aceasta discutie poate avea loc numai intr-o atmosfera in care imigratia ilegala este o amintire a trecutului, permitandu-ne sa cantarim diferitele optiuni disponibile in functie de noile circumstante de la momentul respectiv."

Donald J. Trump, August 31, 2016

O administratie Trump va pune in executare urmatorul plan constand in zece puncte pentru a restabili integritatea sistemului nostru de imigrare, pentru a proteja comunitatile noastre si pentru a pune America pe primul loc:

  • Construirea unui zid la granita de sud;
  • Incheierea programului “Catch-and-release” (cand imigrantilor ilegali prinsi li se da drumul);
  • Toleranta zero pentru infractorii emigranti;
  • Blocarea finatariilor (de la bugetul federal) pentru orasele sanctuar (“sanctuary cities”);
  • Anularea ordinelor executorii neconstitutionale si aplicarea tuturor legilor privind emigratia;
  • Suspendarea eliberarii de vize in orice loc unde nu se poate face o evaluare adecvata;
  • Asigurarea ca celelalte tari isi iau oamenii inapoi atunci cand le ordonam deportarea;
  • Finalizarea, in cele din urma, a sistemului biometric de urmarire a intrarilor si iesirilor vizelor din tara;
  • Sistarea masurilor de ajutorare sociala care atrag si mai multi imigranti ilegali;
  • Reformarea imigratiei legale pentru a servi cel mai bine interesele Americii si a lucratorilor sai.

      c.    Independenta energetica

Administratia Trump va face America independenta energetic.

Politicile noastre energetice vor folosi din plin sursele noastre interne de energie, incluzand sursele de energie traditionala si regenerabila.

America va declansa o revolutie energetica, care ne va transforma intr-un exportator net de energie, ceea ce va duce la crearea a milioane de noi locuri de munca, protejand in acelasi timp cele mai valoroase resurse ale tarii noastre: aerul curat, apa curata si habitatele naturale.

America sta pe o comoara imensa de energie neexploatata. In fapt, America poseda mai multe resurse combinate de carbune, petrol si gaze naturale decat orice alta natiune de pe Pamant.

Aceste resurse reprezinta mii de miliarde de dolari in productie economica si nenumarate locuri de munca, in special pentru cei mai saraci americani.

In loc sa continue politica actuala (a presedintelui Obama) de subminare si blocare a producatorilor de combustibili fosili din America, Administratia Trump va incuraja valorificarea acestor resurse prin deschiderea posibilitatii de a concesiona terenuri si ape federale.

Vom eficientiza procesul de autorizare pentru toate proiectele energetice, inclusiv prin folosirea miliardelor de dolari din proiectele presedintelui Obama, si vom pune capat ordinelor executive ale Administratiei sale care au dus la distrugerea locurilor de munca.

Vom incheia razboiul cu carbunele si vom abroga moratoriul privind inchirierea minelor de carbune, precum si reglementarile excesive ale Departmentului de Interne. De asemenea, vom efectua o analiza de sus in jos a tuturor reglementarilor anti-carbune emise de Administratia Obama.

Vom elimina prevederea extrem de invaziva "Waters of the US" si vom renunta la programul de $5 trilioane Obama-Clinton Climate Action Plan si Clean Power Plan.

De asemenea, vom preveni ca aceste programe unilaterale sa creasca facturile electrice in fiecare luna, fara nici un efect pozitiv masurabil asupra climei Pamantului.

Energia este seva vitala a societatii moderne. Este industria care alimenteaza toate celelalte industrii.

Vom ridica restrictiile asupra energiei americane si vom lasa aceasta bogatie sa se reverse in comunitatile noastre.

Iar in asta exista numai beneficii: mai multe locuri de munca, venituri mai mari, mai multa bogatie, salarii mai mari si preturi mai mici ale energiei.

Administratia Trump este ferm angajata in conservarea minunatelor resurse naturale si a frumoaselor habitate naturale.

Agenda de mediu a Americii va fi coordonata de adevarati specialisti in conservare, nu de cei cu agende politice radicale.

Vom reorienta EPA (Environmental Protection Agency) spre misiunea ei principala, aceea de a asigura atat aer curat cat si apa curata si potabila pentru toti americanii. Va fi un viitor al conservarii, al prosperitatii si al unui mare succes.


2. Reintoarcerea americii la lucru (Getting America back to work again)

      a.    Reformarea taxelor si impozitelor / viziune economica

Orice persoana care completeaza un formular fiscal stie cat de nociv e codul fiscal american de azi: pedepseste munca, economiile si investitiile.

Frustrarea americanilor privind codul fiscal a facut ca de doua decenii sa se intruneasca comisii in Washington, D.C. si sa faca planuri detaliate pentru a reforma codul fiscal.

Aceste eforturi nu au ridicat de pe umerii americanilor povara extraordinara impusa de codul fiscal.

Daca s-ar concepe un cod fiscal pentru a pedepsi munca, economiile si investitiile, actualul cod fiscal din S.U.A. ar putea servi drept model.

Eforturile republicane din 2008 de reforma a codului fiscal au fost blocate intr-un fel sau altul de o Casa Alba ostila si de conducerea democrata din Congres.

Acestia erau de parere ca americanii trebuie sa plateasca mai multe taxe, nu mai putine.

In timp ce deja exista o recunoastere din partea ambelor partide privind nevoia urgenta de a reforma codul fiscal acum, exista, de asemenea, un consens in crestere ca e nevoie de implicarea presedintelui pentru ca aceasta reforma sa fie de succes.

Planul de impozitare al administratiei Trump poate fi rezumat, pe scurt, prin taxe mai mici, mai simple, mai corecte, care incurajeaza cresterea economica.

      b.    Reformarea reglementarilor guvernamentale

Reforma reglementarilor guvernamentale este piatra de temelie a Administratiei Trump, iar efortul va include un moratoriu temporar privind toate noile reglementari, anularea ordinelor executive prea generale si o analiza amanuntita pentru a identifica si elimina reglementarile inutile, care ucid locurile de munca si cresc sectorul guvernamental.

Din 2009 autoritatile federale de reglementare au emis 20,642 reglementari, care au crescut costurile de conformare la aceste reglementari cu mai mult de 100 miliarde de dolari anual.

Experti independenti estimeaza costurile totale ale reglementarilor ca trecand de 2 trilioane de dolari anual.

Firmele mici si mijlocii, motorul crearii locurilor de munca, se confrunta in mod disproportionat cu costuri anuale pentru aplicarea reglementarilor ce ajung la $10,585 pe angajat pe an. Aceste costuri sunt cu 36% mai mari decat costurile similare cu care se confrunta o firma mare.

Birocratia reglementarilor este enorma, iar impactul acesteia asupra economiei noastre, a comunitatilor si americanilor la nivel individual, de la o coasta la alta, este chiar mai mare.

In timp ce reglementari rezonabile sunt necesare pentru a aborda probleme variind de la asigurarea sigurantei publice pana la administrarea corecta a Parcurilor Naturale, acest lucru poate fi realizat fara prejudicierea profunda a economiei si a libertatilor noastre, care sunt in prezent periclitate de aceasta birocratie creata exclusiv pentru a face reglementari.

Administratia Trump este dedicata unei reforme normative care va emite reglementari practice ce vor permite Americii sa fie mareata.

      c.    Reforma tratatelor de schimb

Comertul liber este bun, atata timp cat este comert echitabil. Muncitorii americani sunt cei mai buni din lume. Pe un teren de egalitate, putem concura si castiga.

Cu toate acestea, prea multe locuri de munca americane s-au pierdut in ultimii zece ani din cauza tratatelor comerciale care nu au pus America pe primul loc.

Fabricile s-au inchis, iar locurile de munca s-au mutat in strainatate, deoarece guvernul a impus reglementari si taxe zdrobitoare, in timp ce a negociat acorduri comerciale ce au stimulat companiile americane sa isi mute proprietatile si afacerile in alte tari, unde protectia mediului si a muncii sunt minime, iar salariile sunt mici.

Administratia Trump va inversa deceniile de politici publice care au alungat locurile de munca afara din tara noastra.

Noua administratie va face mai atractiv pentru companii sa ramana in America, sa creeze locuri de munca aici, sa plateasca impozite aici si sa reconstruiasca economia noastra.

Lucratorii nostri si comunitatile care ii sustin vor prospera din nou, odata ce tot mai multe companii vor concura pentru a construi fabrici in S.U.A., pentru a angaja tinerii nostri si pentru a le da speranta si o sansa reala sa prospere din nou.

America va deveni, inca o data, o destinatie pentru locuri de munca, productie si inovatie si va demonstra, inca o data, ca e liderul economic in lume.

      d.    Educatie

Visul american a devenit o iluzie pentru prea multe familii si platitori de taxe.

Am esuat prea des in a oferi elevilor nostri o educatie de inalta calitate, in a-i pregati sa fie adulti de succes intr-o economie bazata pe cunoastere, care recompenseaza creativitatea si o etica a muncii inteligente.

Am esuat, astfel, sa furnizam pietei noastre a muncii tineri cu competente intelectuale si profesionale relevante, necesare pentru a avansa in comunitatea de afaceri din SUA sau internationala.

De fiecare data cand natiunea noastra renunta la pregatirea academica a unui copil sau adult, pierdem sansa unei oportunitati de a ne gasi calea catre maretia pe care generatia noastra fondatoare a imaginat-o acum 229 de ani.

Pentru a face America mareata din nou pentru aproximativ 70 de milioane de elevi de varsta scolara, 20 de milioane de studenti post-universitari si 150 de milioane de adulti care lucreaza, administratia Trump va avansa politici de sprijinire a oportunitatilor de invatare si remunerare la nivel statal si local - acolo unde se afla inima si sufletul educatiei americane.

Vom realiza acest obiectiv prin educatie de inalta calitate incepand din gradinite, prin programe STEAM, "magnet" sau bazate pe tematici; prin extinderea posibilitatilor de a alege modele de invatamant prin scoli charter, vouchers ori modele de invatare conduse de profesor; precum si prin eliminarea reglementarilor educationale emise de Departamentul Educatiei care inhiba inovatia.

Administratie Trump, de asemenea, va face optiunile de educare post-universitare mai ieftine si mai accesibile prin modele tehnologice de ultima ora.

      e.    Transport si infrastructura

Americanii au fost impovarati cu un sistem de transport care a fost neglijat de prea mult timp.

De la blocaje in trafic, drumuri agricole sau intre ferme prost intretinute, intarzieri ale companiilor aeriene si metrouri aglomerate, sistemul nostru de transport literalmente se dezmembreaza.

Americanii merita o retea de transport fiabila si eficienta, iar administratia Trump va investi 550 miliarde de dolari pentru a ne asigura ca putem exporta produsele noastre si pentru a permite cetatenilor nostri sa circule mai rapid si mai sigur.

Vom valorifica tehnologia si vom lua decizii mai inteligente despre cum vom construi si utiliza infrastructura noastra.

Drumurile, podurile, aeroporturile, sistemele de tranzit si porturile noastre vor fi invidiate de restul lumii si vor imbunatati viata tuturor americanilor.

Vom construi drumurile, autostrazile, podurile, tunelele, aeroporturile si caile ferate ale viitorului.

      f.    Reforma serviciilor financiare

Pietele financiare sunt vitale pentru economia americana.

Pietele de capital aduc laolalta investitori si creatori, pentru a finanta idei noi si a stimula cresterea economica.

Bancile si alti creditori ofera fonduri pentru firmele mici si mijlocii ori pentru debitorii ipotecari, pentru a ajuta la finantarea visului american.

Politica federala ar trebui sa se concentreze pe antreprenori, protejand in acelasi timp consumatorii prin supravegherea agresivitatii si fraudei de pe piata.

Atat Wall Street cat si Washington-ul trebuie sa fie trasi la raspundere.

În urma crizei financiare, Congresul a adoptat Legea Dodd-Frank, un act legislativ stufos si complex, care a generat sute de noi reglementari si crearea de cateva alte noi agentii birocratice.

Sustinatorii respectivei legi au promis ca aceasta va duce la cresterea economiei noastre.

Cu toate acestea, in prezent, sase ani mai tarziu, americanii raman blocati in cea mai lenta si slaba recuperare economica de la Marea Depresie.

Salariile au stagnat. Economiile oamenilor se epuizeaza, milioane sunt someri, iar alte multe milioane de oameni au iesit cu totul din campul muncii.

Cresterea economica ramane sub 2%, aproximativ jumatate din media istorica.

Marile banci au devenit mai mari, in timp ce institutiile financiare din comunitatile locale au disparut in ritm de una pe zi, iar contribuabilii au fost pusi sa plateasca pentru salvarea societatilor financiare considerate "prea mari pentru a esua".

Legea Dodd-Frank nu lucreaza pentru cei care muncesc. Birocratia si mandatele de la Washington nu sunt solutia.

Echipa de implementare a politicilor financiare va lucra pentru a demonta Legea Dodd-Frank si a o inlocui cu politici noi care sa incurajeze cresterea economica si crearea de locuri de munca.


3. Guvernare din nou in slujba oamenilor (Government for the people again)

      a.    Reforma sistemului de sanatate

Este clar oricarui observator obiectiv ca Affordable Care Act (ACA – aka Obamacare), care a condus la cresterea rapida a primelor si deductibilitatilor, precum si la micsorarea retelelor de asigurare medicala, nu a fost un succes.

Administratia Trump va lucra cu Congresul pentru a abroga Obamacare, inlocuindu-l cu o solutie care sa includa Health Savings Accounts (HSAs), si a reda statelor rolul istoric avut in reglementarea asigurarilor de sanatate.

Obiectivul Administratiei va fi de a crea un sistem de sanatate centrat pe pacient, care promoveaza alegerea, calitatea si accesibilitatea in ceea ce priveste asigurarea de sanatate si de asistenta medicala, precum si acela de a lua toate masurile necesare pentru a atenua sarcinile impuse prin lege familiilor americane si firmelor.

Pentru a maximiza optiunile de alegere si a crea o piata dinamica pentru asigurarile de sanatate, Administratia va lucra cu Congresul pentru a permite oamenilor sa achizitioneze asigurari de sanatate si din alte state.

De asemenea, Administratia va lucra atat cu Congresul cat si cu statele sa restabileasca categoriile sociale cu risc ridicat - o abordare dovedita ca asigura accesul la o acoperire de asigurari medicale pentru persoanele fizice care au cheltuieli medicale semnificative si care nu si-au mentinut o acoperire medicala continua.

Administratia recunoaste ca problemele sistemului de sanatate din SUA nu au inceput si nu se vor incheia cu abrogarea Obamacare.

Cu ajutorul Congresului si lucrand cu statele, dupa caz, Administratia va actiona pentru a:

  • Proteja libertatea de constiinta individuala in legatura cu asistenta medicala;
  • Proteja viata umana inocenta de la conceptie pana la moartea naturala, incluzandu-i pe cei mai lipsiti de aparare si pe americanii cu dizabilitati;
  • Avansa cercetarea si dezvoltarea in domeniul asistentei medicale;
  • Reforma agentiei FDA (Food and Drug Administration), pentru a pune un accent mai mare pe nevoia pacientilor de produse medicale noi si inovatoare;
  • Moderniza Medicare, astfel incat acesta sa fie gata pentru provocarile ce vin odata cu pensionarea generatiei Baby Boom si a urmatoarelor;
  • Maximiza flexibilitatea statelor in administrarea Medicaid, pentru a permite statelor sa experimenteze, prin metode inovatoare, oferirea de asistenta medicala cetatenilor nostri cu venituri mici.

      b.    Reforma administrarii sistemului pentru veterani

Astazi, prea multi dintre veteranii natiunii noastre nu primesc la timp si eficient ingrijirea de care au nevoie, oriunde si ori de cate ori au nevoie de ea.

Acestia se confrunta uneori cu drumuri lungi, liste de asteptare cu mari intarzieri si birocratie excesiva pentru a primi dreptul la asistenta efectiva pe care si l-au castigat servindu-si tara.

De prea multe ori acestia sunt impiedicati, si nu ajutati, de catre angajatii guvernamentali, care nu sunt pregatiti in a le oferi raspunsuri competente pentru situatiile lor.

Administratia Trump va transforma Departamentul pentru Veterani (VA) pentru a-l aduce in secolul XXI prin furnizarea de tratamente de ultima generatie pentru toate nevoile de ingrijire a sanatatii fizice si mentale ale veteranilor noastri.

De asemenea, la orice intrebari ar avea un veteran cu privire la beneficiile castigate ar trebui sa i se raspunda complet si in timp util.

Vom face VA "mareata iar" prin eliminarea persoanelor corupte si incompetente, care i-au abandonat pe veteranii nostrii.

Administratia noastra se va asigura ca functionarii publici onesti si dedicati din cadrul VA au locurile de munca protejate si li se va da oportunitatea sa promoveze.

Ii vom trata pe veteranii nostri ca eroi si nu ca victime, si ne vom asigura ca vor primi rasplata pe care o merita.

      c.    Protejarea drepturilor constitutionale ale americanilor

Donald Trump intelege datoria solemna care vine din depunerea juramantului ca va "prezerva, proteja si apara Constitutia Statelor Unite".

Acesta impartaseste credinta ca motivul pentru care, pentru prima data in istoria lumii, parintii fondatori ai acestei natiuni au decis sa adopte o constitutie scrisa ca Lege Suprema, a fost acela de a crea o forma democratica de guvernament, in care cetatenii obisnuiti vor cunoaste puterile guvernului si drepturile oamenilor.

Acesta este motivul pentru care cele 4,400 de cuvinte ale Constitutiei au fost scrise pentru americanii obisnuiti care sa le poata citi si intelege, si stabili un standard pentru tragerea la raspundere a functionarilor publici.

Ca presedinte, Donald Trump isi va indeplini datoria pentru care a jurat, exercitandu-si dreptul de veto asupra legilor care depasesc autoritatea Congresului, actionand ca presedinte si comandant suprem al armatei intr-un mod care este in concordanta cu rolul sau constitutional, precum si nominalizand la Curtea Suprema si instantele federale din tara judecatori care sunt determinati sa interpreteze Constitutia si legile in functie de semnificatia lor publica initiala.

Trump va apara drepturile fundamentale ale americanilor la libera exprimare, libertatea religioasa, pastrarea si purtarea de arme, precum si toate celelalte drepturi care le sunt garantate de Constitutie.

Constitutia declara ca, in calitate de americani, avem dreptul de a vorbi liber, de a ne marturisi si trai propriile credinte, de a ne creste si proteja familiile, de a fi feriti de abuzurile guvernului si de a participa la viata publica.