Grupul de pe Facebook cu peste 310.000 de useri cere PSD, UNPR, PPDD, UDMR si PC sa voteze la vedere in favoarea ridicarii imunitatii parlamentare a deputatului Titi Holban

Share acest articol pe pagina ta de Facebook
07/02/2014

Grupul Romania/Impreuna de pe Facebook cu peste 310.000 de membri se alatura "Coalitiei romanilor pentru combaterea coruptiei" si solicita membrilor PSD, UNPR, PPDD, UDMR si PC din Camera Deputatilor sa voteze la vedere si in favoarea cererii DNA de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Titi Holban (UNPR), acuzat de DNA de trafic de influenta.

"Ne-am saturat ca Parlamentul sa devina un scut pentru corupti iar parlamentarii sa voteze secret pentru ca acei colegi ai lor acuzati de coruptie sa nu fie arestati", a spus Liviu Trandafir, administratorul grupului.

"Dorim ca legea sa se aplice in mod egal pentru toti romanii, parlamentari sau nu, din acest motiv solicitam tuturor deputatilor sa voteze la vedere pentru ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului Titi Holban, acuzat de coruptie", a spus Trandafir.

Administratorului grupului Romania/Impreuna solicita, de asemenea, PSD, UNPR, PPDD, UDMR si PC sa semneze "Angajamentul pentru combaterea coruptiei" pentru a da un semn ca si aceste partide sunt hotarate sa lupte impotriva coruptiei.

"Ne vom implica activ pentru a-i informa pe toti membrii grupului cum a votat fiecare partid in cazul ridicarii imunitatii parlamentare a deputatului Titi Holban", a concluzionat Liviu Trandafir.

Comentand acest demers, Viorel Turcu, membru al grupului,a spus: "Vrem parlamentari fara dosare penale, cine greseste sa plateasca."

De asemenea, Costin M, un alt membru al grupului, a spus: "Trebuie votat pentru ridicarea imunitatii oricarui politician. Ce bine e sa fii in Parlament. Te trezesti dimineata, te duci in Parlament, mai furi de la poporul roman si nu patesti nimic. Pai asa nu tata!"

Reactia grupului Romania/Impreuna vine dupa ce pr. Chris Terhes, presedintele "Coalitiei romanilor pentru combaterea coruptiei", a facut un apel public inclusiv grupurilor de pe internet sa se implice pentru a solicita deputatilor sa voteze la vedere in favoarea cererii DNA de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Titi Holban (UNPR).
 
"Implicarea fiecarui roman in lupta anticoruptie a devenit o datorie patriotica", a spus pr. Chris Terhes citandu-l pe Joe Biden. "Demersul de astazi este un prim pas in procesul de coalizare a cat mai multor romani care sa ia pozitie impotriva coruptiei politice din Romania."

Romanian Community Coalition, cunoscuta si sub numele de "Coalitia romanilor pentru combaterea coruptiei",  este cea mai larga organizatie a romanilor din Statele Unite infiintata cu scopul de a oferi o voce comunitatii romanesti si de a sprijini lupta impotriva coruptiei din Romania.

Sustineti acest demers semnand aici: http://coalitiaromanilor.org/p1-angajament-pentru-combaterea-coruptiei-fara-imunitate-parlamentara.aspx

###